Un bărbat din Slănic, judeţul Prahova, a încălcat ordinul de protecţie emis de instanţa de judecată şi a mers in municipiul Galaţi la domiciliul fostei concubine, în speranţa că se va împăca cu aceasta. Operatorul 112 a trimis jandarmii.
În jurul orei 12.30, echipajul de Jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către Dispecerul secţiei de poliţie la o adresă din municipiul Galaţi deoarece o femeie a reclamat că fostul concubin se află la domiciliul ei şi este violent fizic şi verbal.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 36 ani, din localitatea Slănic, judeţul Prahova, aflat sub influenţa alcoolului, care refuza sa părăsească apartamentul concubinei, cu 14 ani mai în vârstă.
„Din verificările efectuate a rezultat că împotriva bărbatului a fost emis în data de 10 august un ordin de protecţie, pe o perioadă de trei luni. Privitor la nerespectarea măsurii dispuse de către instanţa de judecată, bărbatul a declarat verbal că a venit să se împace cu fosta concubină şi pentru că aceasta nu i-a dat nicio speranţă a început să consume alcool. La rândul său, femeia a declarat verbal că tocmai consumul de alcool şi ieşirile necontrolate ale bărbatului au fost cele care au dus la ruperea relaţiei”, se spune în comunicatul Jandarmeriei.
Bărbatul a fost condus de jandarmi la sediul poliţiei şi datorită faptului că a devenit recalcitrant la vederea oamenilor legii a fost încătuşat. Pe numele bărbatului au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiuni de încălcare a ordinului de protecţie.
Miruna Comănescu