Încep să apară primele detalii despre cheful pe care l-a tras liderul PNL Galați, senatorul George Stângă cu 15-20 de interlopi cu cefe late și brațele pline de tatuaje. Acea întâlnire a avut loc recent și nu s-ar fi știut nimic despre ea dacă băieții nu s-ar fi lăudat cu tovărășia la șpriț cu senatorul PNL, postând fotografii pe rețele de socializare.
Printre prietenii de pahar ai lui George Stângă se află proxenetul Constantin Sava, cel cu tricou negru, din partea de jos a fotografiei, care privește spre cameră.

Personajul de lângă el are porecla „Dani Mâță” și este membru al unuia din clanurile interlope din Independența.
În partea de sus a fotografiei, la dreapta senatorului PNL și a boxerului Cătălin Moroșanu se află Ionuț Bin, care a fost ucenic al celebrului interlop gălățean Ijdileanu. Ionuț Bin s-a calificat în toate „meseriile”, de la proxenetism și trafic de carne vie la furturi și tâlhării.

Derapaj imoral și „tumoral” al senatorului PNL în raport cu standardul său de demnitar al statului
Această prietenie la cataramă între senatorul PNL de Galați și acești membri ai lumii interlope nu este doar imorală, ci și să spunem „tumorală”, pentru că aduce riscul contaminării unor instituții ale statului, cum ar fi Senatul României, în avantajul sau pentru satisfacerera intereselor unor grupări interlope. Cine a văzut filmele lui Martin Scorsese știe despre ce vorbim.
Stângă este un demnitar al statului român și prin aceste legături de amiciție, cu un demnitar al statului, reprezentanții lumii interlope își creează căi de acces către zona puterii politice și spre instituțiile statului.
Senatorul Stângă este într-un flagrant derapaj față de ceea ce suțin toți liderii politici, indiferent că ne referim la PSD sau PNL, ALDE sau USR și anume că trebuie dusă o ofensivă împotriva clanurilor interlope, care tind să cucerească poziții dominante asupra instituțiilor statului și asupra Justiței.
Senatorul PNL George Stângă își bate joc de și de președintele Iohannis și de „Strategia de Apărare Națională”, elaborată de CSAT
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus de Iohannis, a înaintat recent celor două camere ale Parlamentului „Strategia de Apărare a Țării pentru perioada 2020 – 2024”, care pe data de 30 iunie 2020 a fost aprobată de Camera Deputaților și de Senat.
În „Strategia de Apărare a Țării” se vorbește cu subiect și predicat despre riscurile reprezentate pentru siguranța națională de clanurile interlope și rețelele de crimă organizată, precum și de prioritatea desființării acestor grupări.
La Capitolul 4, „Amenințări, riscuri, vulnerabilități”, se vorbește despre impactul activității acestor grupări infracționale asupra securității naționale:
„Grupările de criminalitate organizată continuă să acționeze pentru atragerea în sfera de influență a unor funcționari publici, pentru a evita sau diminua măsurile de răspuns instituțional.
Activitățile rețelelor de criminalitate transfrontalieră specializate în contrabanda cu produse accizate sau de larg consum, migrație ilegală și trafic de droguri, dar și ale grupărilor de criminalitate informatică, preocupate de extinderea ariei operaționale, reprezintă un factor de risc cu impact crescut asupra securității naționale”.
La Capitolul 5, „Direcții de acțiune pentru asigurarea securității naționale a României”, sunt precizate direcțiile de acțiune de ordine publică pentru capturarea membrilor acestor grupări:
„Direcțiile de acțiune vizează:
– Identificarea și contracararea activităților derulate de rețele de crimă organizată, inclusiv transfrontalieră și destructurarea grupărilor infracționale
– Prevenirea și combaterea activităților economice ilegale de mare amploare (evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă cu produse accizabile, contrafaceri), desfășurate de grupuri infracționale cu caracter transfrontalier
– Dezvoltarea cooperării internaționale atât în formatele de cooperare regională (Convenția de cooperare polițienească din Europa de Sud-Est, Asociația Șefilor de Poliție din Europa de Sud-Est), cât și în cele din cadrul Uniunii Europene (Oficiul European de Poliție – EUROPOL, Agenția Europeană a Poliției de Frontieră și Gărzii de Coastă – FRONTEX), în vederea combaterii criminalității organizate transnaționale”.
Ce face liderul PNL Galați, George Stângă? Stă la un șpriț cu niște prieteni?.
Prin prisma prevederilor „Strategiei de Apărare a Țării”, în calitatea sa de membru al Senatului României participă la crearea unui risc pentru siguranța națională.